Fotografia a fost realizată de fotograful Alfred Eisenstaedt pentru revista Life, în Times Square, pe 15 august 1945, zi cunoscută la americani drept ”ziua victoriei împotriva Japoniei”.
În 2012, identitatea celor doi a fost divulgată într-o carte în care se arăta că ar fi vorba despre marinarul George Mendonsa şi asistenta medicală Greta Friedman. Mai mulţi fizicieni susţin, însă, că povestea ar fi cu totul alta.
Fizicianul Donald Olsen, de la Universitatea de stat din Texat) şi colegii săi, astrofizicieni Russell Doescher (tot de la Universitatea din Texas) şi Steven D. Kawaler (de la Universitatea de stat din Iowa) au ajuns la această concluzie încercând să stabilească în ce moment al zilei a fost realizată fotografia.
Olsen a analizat lungimea şi unghiul diverselor umbre ale oamenilor şi clădirilor din imagine pentru a-şi face o idee cu privire la momentul în care a fost făcută poza.
Mai mult, el a realizat şi modele ale unor clădiri vechi din Times Square, pe baza unor planuri şi hărţi vechi de la 1945 pentru a determina ora exactă.
Piesa de rezistenţă s-a dovedit a fi un ceas din imagine. Olsen a realizat că o umbră de pe ceas era dată de un indicator. Calculând distanţa dintre ceas şi indicator, el a determinat locul în care se afla soarele pe cer, ceea ce l-a ajutat să stabilească ora la care a fost realizată fotografia, mai exact 17:51.
Problema este că sărutul dintre Mendonsa şi Friedman a avut loc în jurul orei 14:00, potrivit cărţii menţionate mai sus. Mendonsa a spus că sărutul a avut loc la scurt timp după ce a ieşit de la film, la 13:05, iar Friedman a spus că ea se afla în pauza de masă.
Sursă: Science Alert
Citeşte şi:
► Cel mai pur aer de pe planetă se respiră în România! 7 locuri cu efect terapeutic
► 7 insule spectaculoase şi aproape necunoscute din România
► Descoperă 9 trucuri pentru a scădea consumul de carburant cu 30%